Lucruri practice de care să ții cont dacă îți dorești să ai un animal de companie

Distribuie pe:

Facebook
LinkedIn

Proaspăt proprietar de animal de companie? Dacă da, acest articol este pentru tine.

Mai întâi, felicitări pentru dorința de a avea un animal de companie! A fi stăpânul unui animal de companie este un adevărat privilegiu, care oferă recompense minunate: de la câștigarea unui adevărat prieten, loial, pe viață, până la suportul emoțional și chiar terapeutic pe care îl primim de la animale în unele situații.

Oricât de frumoasă poate fi viața alături de un prieten necuvântător, aceasta aduce și provocări pe care mulți dintre proprietarii animalelor nu le anticipează la început.

Faptul că animalele noastre de companie nu pot vorbi ne dă nouă șansa, dar mai ales responsabilitatea de a „vorbi” în numele lor, de a le cunoaște și respecta drepturile și de a le asigura toate lucrurile de care au nevoie pentru o viață sănătoasă și în armonie cu tot ce este în jur.

Asigurarea acestor resurse și conștientizarea responsabilității de a avea un animal de companie încep înainte ca acest lucru să se întâmple. Ce înseamnă asta?

1. Angajament față de următoarele aspecte:

2. Fii dispus să investești

Știm cu toții că a avea un animal de companie necesită investiții de timp și bani.
Ca în orice investiție bună, cu cât investești mai din timp și în cunoștință de cauză, adică informat, cu atât ești mai pregătit, pentru că ai avut timp să acumulezi și să câștigi: atașamentul animalului tău, încrederea că te va asculta, o stare de sănătate bună pentru că ai avut grijă din timp și preventiv să-i asiguri controalele medicale, vaccinuri, deparazitări etc. Toate acestea te vor scăpa de eventuale probleme de sănătate.

Sfat:

Pentru a te adapta mai ușor și fără presiunea unei situații de urgență (accidente, intervenții medicale spontane, boli transmisibile etc.), îți recomandăm să ai o pușculiță în care să pui lunar o sumă de bani cu care ești confortabil. Astfel, vei avea liniștea necesară să poți decide pentru cel mai bun tratament/intervenție, chiar dacă va fi mai costisitor.

Nu uita:

Animalul de companie va fi ca un membru al familiei pentru tine, iar pentru orice nevoie va avea, tu ești singurul său ajutor de nădejde.

3. Arată responsabilitate civică

4. Alte aspecte la fel de importante de care să ții cont atunci când decizi că vrei să ai un animal de companie

Asigură variante alternative dacă nu-l mai poți îngriji. Viața este imprevizibilă, iar contextele se pot schimba oricând; încearcă să nu simtă aceste schimbări majore și animalul tău de companie. Poate ai prieteni care iubesc animalele la fel de mult ca tine, iar la un moment dat în viață ei pot deveni noii săi stăpâni sau se pot ocupa de el până va fi adoptat de altcineva. La fel de bun poate fi un centru de adopție care va putea reacționa imediat în caz de nevoie pentru a-i asigura animalului tău toate cele necesare.

Sfat:

Verifică înainte de a te decide să lași animalul toate condițiile de creștere și îngrijire ale centrului respectiv. Mergi la fața locului.

Recunoaște orice scădere a calității vieții animalului de companie și ia decizii în timp util, întotdeauna sfătuindu-te cu un medic veterinar. Împreună veți găsi cea mai bună soluție.

Am întâlnit foarte mulți oameni care, discutând aceste aspecte, îmi spuneau că lucrurile le sunt mult mai clare odată ce știu aceste lucruri, și totul este mai ușor de gestionat pentru viitor.

Îmi doresc tare mult ca toate aceste informații să îți fie și ție de folos, astfel încât orice decizie sau situație legată de animalul tău de companie, sau de achiziția unuia în viitor, să îți fie mult mai ușoară.

Vrei să fii la curent cu cele mai noi și relevante resurse din domeniul veterinar?

Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește direct în inbox articole documentate, podcast-uri cu experți, interviuri interesante și invitații la seminarii gratuite. Indiferent dacă ești medic veterinar, antreprenor, student sau proprietar de animale de companie, vei găsi informații esențiale, fără interese comerciale, care să te ajute să fii mereu la zi cu tot ce contează. Înscrie-te acum și alătură-te comunității noastre!

"Necesar" indicates required fields

This field is for validation purposes and should be left unchanged.