Importanța specialiștilor în educație canină în relația cu câinele tău

Distribuie pe:

Facebook
LinkedIn

Simt nevoia să spun încă de la început că, dacă te gândești să iei un cățel doar pentru că este frumos, sau doar pentru că îți place rasa lui, mai bine nu îl iei.

Orice proprietar responsabil ar trebui să se gândească pe termen lung la implicațiile relației cu animalul său de companie și să ia în calcul necesitatea orelor de educație canină.

Ca și în relațiile dintre oameni, există un limbaj al iubirii, care apropie (dacă limbajul este același) sau îndepărtează doi oameni (dacă limbajul de iubire al celor doi este diferit); la fel pot funcționa lucrurile și în cazul relațiilor om-câine. Pentru iubitorii de câini, limbajul unui cățel este simplu și îl puteți învăța ușor.

Trebuie înțeles faptul că un câine nu va asculta necondiționat, doar pentru că așa dorește stăpânul. Pentru a învăța cum să comunici cu câinele tău, trebuie să-l determini să înțeleagă că îi este mult mai bine dacă tu ești cel care are grijă de el mereu (arătându-i acest lucru prin comportamentul zilnic: mângâieri, ton blând, afecțiune, hrană de calitate, timp de joacă etc.), față de situația în care ar fi fost singur.

Câinele înțelege mult mai mult decât credem noi sau decât lasă impresia, doar că de cele mai multe ori acesta nu este înțeles; iar de aici pot porni problemele de comunicare între tine și el.

Care sunt cele mai frecvente greșeli ale proprietarilor de câini?

De multe ori, proprietarii de câini își cataloghează câinele ca fiind neascultător, punând astfel o etichetă falsă și identifică câinele cu modul lui de comportament. În același timp, trebuie menționat că un câine nu este neascultător, ci se comportă așa din lipsă de încredere. Această lipsă de încredere derivă din lipsa de comunicare dintre cei doi. Atât stăpânul, cât și câinele vor același lucru: să se bucure unul de prezența celuilalt. Acest lucru se poate întâmpla doar dacă cei doi se înțeleg reciproc și comunică perfect, având o relație bazată pe respect și înțelegere, fără certuri și mai ales fără violență.

Atunci când îi certăm sau, mai rău, ajungem la violență, câinii nu înțeleg motivul pentru care suntem supărați. Tot ce simt ei este confuzie, anxietate și chiar frică. Din păcate, acest lucru poate deteriora relația dintre câine și stăpân, iar încrederea pe care (încă) o are poate fi afectată pe termen lung.

De ce să alegi un profesionist în educație canină?

Indiferent de rasă, educația câinelui este spre binele amândurora, iar în unele cazuri lipsa acesteia poate duce la neplăceri foarte mari și conflicte puternice. Mai mult, se poate crea un cerc vicios: „neascultare–pedepsire–răzbunare”.

Pentru a putea lucra cu un câine, trebuie mai întâi să îi fie înțeleasă perfect tipologia, comportamentul corelat cu temperamentul. Pornind de la aceste lucruri, specialistul în educație canină va crea exerciții potrivite pentru el, personalizate pe rasa lui, vârstă, istoric relațional, mediul în care crește, etc.

În plus, specialistul va percepe diferit reacțiile câinelui cu care lucrează, evaluează și interacționează obiectiv, nefiind influențat sentimental, asemenea stăpânului.

Acest proces de construire și de consolidare a relației cu câinele este mult mai complex decât poate părea la prima vedere. Bazat pe educație și cooperare reciprocă, rolul stăpânului este esențial, iar catalizatorul relației este specialistul în educație canină. În plus, față de contribuția semnificativă pe care o are specialistul în raport cu câinele, cu o observare atentă și activă din partea ta a comportamentului zilnic al câinelui, vei putea depista ce declanșează anumite reacții nedorite ale câinelui.

De exemplu, dacă vorbim de unii câini din rasele mari: Rottweiler, Amstaff, Pitbull, etc., au o agresivitate înnăscută și au nevoie de mai multă răbdare din partea stăpânului. Acesta trebuie să știe cum să-l abordeze pentru a nu-i accentua această latură nedorită.
De asemenea, câinii de talie mică: Bichoni, Yorkshire, etc., au energie mult mai mare față de alte rase. Din acest motiv, uneori ne pot obosi atât de tare, încât putem ajunge să-i bruschem verbal sau cu anumite gesturi sau chiar să nu-i mai suportăm în preajma noastră.

Prin metode precum desensibilizare și contracondiționare, vă puteți susține câinele (alături de specialistul în educație canină) în procesul de învățare despre cum să se bucure de lucrurile pe care le percepe ca fiind aversive, iar faptul că veți traversa împreună această etapă va fi de ajutor pentru amândoi.

Din fericire, avem și în țara noastră specialiști și centre acreditate de educație și dresaj canin, de exemplu: Prima Școală de Formare a Instructorilor Canini din România la Cluj-Napoca – pentru a putea primi recomandări și îndrumare pentru alegerea dresorilor, sau Centrul Național de Educare Canină aflat în Craiova.

În plus, Asociația Chinologică din România vă poate oferi îndrumare și recomandări avizate pentru dresaj și educație canină.

În concluzie, nici tu și nici câinele tău nu veți regreta ajutorul primit din partea specialistului în educație canină și împreună veți putea construi de la bun început relația profundă de încredere și prietenie câine-om.

Vrei să fii la curent cu cele mai noi și relevante resurse din domeniul veterinar?

Abonează-te la newsletter-ul nostru și primește direct în inbox articole documentate, podcast-uri cu experți, interviuri interesante și invitații la seminarii gratuite. Indiferent dacă ești medic veterinar, antreprenor, student sau proprietar de animale de companie, vei găsi informații esențiale, fără interese comerciale, care să te ajute să fii mereu la zi cu tot ce contează. Înscrie-te acum și alătură-te comunității noastre!

"Necesar" indicates required fields

This field is for validation purposes and should be left unchanged.